Moţiunea de cenzură a Opoziţiei introdusă după asumarea răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor a fost respinsă joi de plenul Parlamentului.
Secretarul Camerei Deputaţilor Mihai Voicu a anunţat că au fost exprimate 213 voturi, din care 209 favorabile şi patru împotrivă. Potrivit lui Voicu, în sală au fost prezenţi 338 de senatori şi deputaţi.
'Potrivit prevederilor articolului 113, alineatul 1 din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor ceea ce reprezintă minimum de 233 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de parlamentari au fost prezenţi 213, din care 209 au votat pentru moţiunea de cenzură se constată că nu a fost întrunită majoritatea necesară prevăzută de Constituţie', a spus Voicu.
În cadrul dezbaterilor, premierul Emil Boc a susţinut că miza comasărilor alegerilor locale şi parlamentare în 2012 o constituie greutăţile economice pe care le presupune anul viitor şi i-a invitat pe senatori şi deputaţi să respingă moţiunea de cenzură introdusă de Opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului.
Primul-ministru le-a mai spus parlamentarilor că pentru România organizarea într-un singur an a două campanii electorale înseamnă paralizarea activităţii statului, adăugând că prin comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012 ar putea fi atraşi la vot mai mulţi alegători.
În timpul dezbaterilor, deputatul democrat-liberal Tinel Gheorghe a anunţat de la tribuna Parlamentului că grupurile parlamentare ale PDL din Camera Deputaţilor şi Senat nu vor vota moţiunea de cenzură 'După 22 de ani, democraţia în pericol' şi a acuzat Opoziţia de populism.
'În această perioadă, de regulă, nu se fac moţiuni. Ele au menirea de a divide, de a învrăjbi. Ori, spiritul lui decembrie '89 a fost de unitate, de fraternitate', a declarat democrat-liberalul.
Prin plecarea Aurei Vasile, PSD şi-a pierdut adevăratul lider de grup. Faptul că din ce în ce mai mulţi membri renunţă la carnetul de partid arată că Victor Ponta nu este un preşedinte în jurul căruia să se adune oameni şi idei. Se pare că Moş Crăciun o să le aducă pesediştilor şi mai multe pierderi, cel puţin aşa se vorbeşte pe holurile Parlamentului. Nici liberalii nu stau mai bine, în ultima vreme confruntându-se cu tensiuni în filiale, cum e cazul judeţului Prahova. Se pare că Opoziţia va ieşi din iarnă cam golaşă, cu multe fotolii goale, deşi televiziunile de partid cred că vor avea grijă să nu dea astfel de ştiri.
Senatorul democrat-liberal Dumitru Oprea, liderul filialei ieşene a PDL, susţine că prin intenţia sa de declarare a Iaşiului ca oraş iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989 nu vrea să ştirbească Timişoarei din titlul de Oraş Martir.
'Nu vrem decât să redăm Iaşiului ce e al lui, titlul de Oraş iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989. Oamenii din zona Timişoarei au înţeles cu totul eronat iniţiativa noastră crezând că dorim să confiscăm titlul de Oraş Martir. Nu vrea nimeni să confişte un drept al unei alte comunităţi', a spus senatorul Oprea, duminică, într-o conferinţă de presă. Prezent la eveniment, poetul Cassian Maria Spiridon, unul din revoluţionarii ieşeni care au fost arestaţi în 14 decembrie 1989 în centrul Iaşiului, a prezentat jurnaliştilor lucrarea istoricului polonez Adam Burakowski 'Dictatura lui Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor', în care se precizează că 'evenimentele care au dus nemijlocit la căderea dictatorului au început în două locuri şi la două date diferite. Primul s-a desfăşurat pe 14 decembrie, la Iaşi. În acest oraş se ajunsese la revolte încă din anii precedenţi'.
Totodată, Cassian Maria Spiridon a prezentat jurnaliştilor manifestele care au fost împrăştiate la Iaşi în zilele premergătoare Revoluţiei şi mandatele de arestare preventivă emise atunci de Procuratura Militară Iaşi.
De asemenea, Cassian Maria Spiridon a afirmat că nu e prima încercare a Iaşiului de a obţine acest titlu, menţionând că în 1997 a solicitat sprijinul prefectului Florin Vitan în acest sens.
'Ne-a comunicat că acest lucru e posibil, prin promovarea unei iniţiative legislative în Parlament. Mă bucur că după 22 de ani există un grup în Parlament care se bate pentru această idee. Recunoaştem meritele celor de la Timişoara sau de la Bucureşti, pentru că fără ei am fi putrezit în puşcării. Istoria nu se scrie de azi pe mâine. Adevărul istoric este unul singur. În 1989 la Timişoara a fost o acţiune spontană, în timp ce la Iaşi a fost o acţiune conştientă', a precizat Cassian Maria Spiridon. Reacţiile au venit după ce Laszlo Tokes a criticat în urmă cu două zile iniţiativa legislativă a parlamentarilor PDL Iaşi privind declararea Iaşiului ca Oraş iniţiator al Revoluţiei din Decembrie 1989.
În zilele de 13 şi 14 decembrie 1989 au fost împărţite în cutiile poştale din scările de bloc din Iaşi manifeste care îndemnau populaţia să vină la un protest în Piaţa Unirii. Pe manifeste era inscripţionat mesajul ''Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 decembrie, ora 16''. Manifestaţia nu a mai avut loc. Organizatorii mişcării 'Iaşi 14 Decembrie 1989' din Piaţa Unirii - Vasile Vicol, Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanache - au fost arestaţi unul după altul, începând cu dimineaţa zilei de 14 decembrie 1989. Acestea au fost primele arestări ale organelor de opresiune în rândul revoluţionarilor din România. Totodată, angajaţii fostei Securităţi au luat măsuri pentru a evita adunarea cetăţenilor în Piaţa Unirii. Cei şase au fost eliberaţi pe 22 decembrie 1989.
Senatoarea democrat-liberală Mihaela Popa consideră că modificarea şi completarea legii privind ucenicia la locul de muncă vine în ajutorul acelor tineri şi muncitori nevoiţi să îşi schimbe profesia într-un context economic din ce în ce mai complicat, subliniind în acest sens că România a adoptat o astfel de legislaţie înaintea multor state membre ale Uniunii Europene.
Vicepreşedintele PDL a declarat duminică pentru AGERPRES că prin contractul de ucenicie angajatul poate obţine un loc de muncă cu o durată între 12 luni şi 3 ani, perioada de probă neputând fi mai mare de 30 de zile.
Ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România.
Mai mult decât atât, susţine Mihaela Popa, la finalul colaborării angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, unde acesta primeşte un atestat, costurile de evaluare fiind suportate de angajator.
'România a adoptat legea uceniciei înaintea multor state membre, iar asta ne arată că nu mai suntem în urma UE. De multe ori suntem chiar cu un pas înaintea lor. Esenţial este că noile modificări simplifică procedurile pentru angajatori. În vechea legislaţie, angajatorii erau nevoiţi să aibă autorizaţii speciale ca să încheie astfel de contracte, iar maiştrii să fie atestaţi. Prin simplificarea procedurilor, coordonatorul ucenicului nu trebuie să mai asigure masa şi cazarea ucenicului, în schimb angajatorul trebuie să aibă o experienţă profesională de cel puţin cinci ani în ocupaţia pentru care este necesară calificarea pentru care se organizează programul de ucenicie', a explicat Mihaela Popa.
Parlamentarul ieşean a afirmat totodată că pentru angajator rămâne acelaşi avantaj, adică primeşte o sumă egala cu 60 la sută din valoarea Indicatorului Social de Referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.
Plenul Senatului a aprobat, joi, proiectul de lege al Guvernului care da prerogative ministrului Justitiei, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) si procurorului general sa sesizeze Inspectia Judiciara si sa porneasca actiuni disciplinare impotriva judecatorilor si procurorilor, dupa ce pe 5 decembrie Camera Deputatilor a respins initiativa legislativa, insa Senatul e camera decizionala astfel ca proiectul va merge la promulgare.
Ion Cristoiu: Bună seara, stimaţi telespectatori, la o nouă ediţie a emisiunii "Ultimul cuvânt". Luni, 28 noiembrie, domnul Vasile Blaga a devenit preşedintele Senatului. La o săptămână după acest moment domnul Vasile Blaga este invitatul acestei emisiuni. Bună seara, domnule preşedinte.
Vasile Blaga: Bună seara.
Ion Cristoiu: Ştiţi, eu mă pretind, aşa, istoric. Nu am consemnat încă pentru istorie ce s-a întâmplat înainte ca să fiţi desemnat. Poate vreţi să ne spuneţi. Sigur, unele lucruri n-o să le spuneţi decât în memorii. Când aţi ştiut că veţi fi desemnat, de exemplu, de către coaliţie?
Vasile Blaga: Domnul preşedinte, deci instituţional discutăm, domnul preşedinte Boc mi-a cerut punctul de vedere duminică.
Ion Cristoiu: Înainte cu o zi.
Vasile Blaga: Înainte cu o zi, la sediul partidului, am avut o discuţie lungă cu domnia sa, pentru că urma să meargă cu această propunere în Biroul Permanent Naţional. Sunt nişte lucruri care trebuie să se întâmple într-un partid serios statutar. Asta a fost, dar propunerea practic a venit iniţial din partea colegilor senatori. Chiar dacă unii dintre ei, la rândul lor, fuseseră propuşi ca şi variante pentru conducerea Senatului, toţi, dar absolut toţi mi-au propus ca să candidez eu pentru această funcţie. Deci, asta se întâmpla ăn momentul în care era clară situaţia domnului Geoană.
Ion Cristoiu: Tot din punct de vedere oficial a fost şi o discuţie cu şeful statului?
Senatorul Mihaela Popa, vicepresedinte PDL si vicepresedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Sanse din Senatul Romaniei si deputatul Cristina Dobre, vicepresedintele OFPDL cer Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa se autosesizeze in cazul social – democratului Vasile Bleotu, care i-a adresat cuvinte jignitoare colegei de Parlament Eugenia Barna. `Suntem un stat european care promoveaza egalitatea de sanse si lupta impotriva oricarei forme de discriminare. Cuvintele jignitoare adresate colegei deputat Eugenia Barna ar atrage in orice Parlament din statele democratice demisia domnului deputat Vasile Bleotu. Cer public Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa se autosesizeze in acest caz si sa sanctioneze comportamentul domnului deputat.`, a declarat senatorul Mihaela Popa, vicepresedintele Comisiei pentru Egalitatea de Sanse din Senatul Romaniei Reactiile celor doua doamne parlamentar de Iasi vin dupa ce, in cadrul dezbaterilor pe buget, deputatul social – democrat Vasile Bleotu si-a insultat colega deputat de la UNPR, Eugenia Barna, adresandu-i cuvinte jignitoare. `Ne confruntam cu o subreprezentare a femeilor in politica in tara noastra si mai ales in Parlamentul Romaniei, unde avem un procentaj de doar 9,76% femei. Este inadmisibil ca o femeie sa fie supusa insultelor chiar de catre colegul ei din Camera Deputatilor. Ar fi un gest normal din partea domnului deputat, care a adresat aceste jigniri, sa isi dea demisia din Parlamentul Romaniei.`, a declarat deputatul Cristina Dobre, vicepresedintele OFPDL
Senatorul PDL Mircea Cinteză a anunţat miercuri în plen că demisionează din calitatea de parlamentar începând cu data de 9 decembrie. Decizia vine ca urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucureşti. Explicatiile Domniei sale sunt prezentate mai jos, via Antena3.ro
Moţiunea iniţiată de USL se subscrie scenariului tactic menit să atenueze efectele negative ale conflictelor din interiorul opoziţiei, în special în PSD, ca urmare a excluderii lui Mircea Geoană din partid, considerându-se că o refocalizare a interesului electoratului către problematica guvernării ar fi de natură să stopeze pierderile electorale. Formal, deci, opoziţia încearcă să arate cât de preocupată este de soarta sistemului de ordine şi siguranţă publică din România. Dar însuşi titlul moţiunii, într-o formulare ambiguă şi irelevantă, divulgă precipitarea autorilor, propria lor nesiguranţă, la care se adaugă teze neconvingătoare, insuficient probate şi argumentate, din care rezultă cel mult un colaj retoric.
Am constatat, de asemenea, că nimic din ceea ce face guvernul Boc nu este pe placul opoziţiei. Dar nu această atitudine este reproşabilă, în fond opoziţia este îndreptăţită să critice puterea şi, în condiţiile crizei pe care omenirea o traversează nu este guvern, ministru, minister, să fi găsit doar soluţii ideale, irefutabile. O observaţie se impune, totuşi: în circumstanţe precum cele în care trăim, sunt recomandabile abordările mai nuanţate şi disponibilitatea de a identifica soluţii la problemele socio – economice cu care ne confruntăm, indiferent că suntem la putere sau în opoziţie. Nihilismul generalizat nu produce nici aplauze, nici voturi, întrucât electoratul are mai mult spirit critic şi discernământ decât îşi imaginează uneori politicienii. O altă ţintă a iniţiatorilor vizează inhibarea proceselor de reformă pe care M.A.I. le preconizează şi care au în vedere o reconstrucţie instituţională, un optim funcţional, o redimensionare a structurilor de personal şi o mai judicioasă gestiune a resurselor financiare în condiţiile generate de criză.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a ''demontat'', marţi, în plenul Senatului, acuzaţiile cuprinse în moţiunea ''Nesiguranţa lui Igaş - pericol pentru siguranţa cetăţeanului!'', înaintată de parlamentarii Uniunii Social Liberale (USL) şi a afirmat că aceasta reprezintă ''un document copiat din ştirile de la televiziunile de partid''.
''Regret că aţi preferat să propuneţi spre dezbatere un document copiat din ştirile de la televiziunile de partid, în loc să veniţi cu soluţii de îmbunătăţire a procesului de modernizare iniţiat în timpul guvernării PDL. Dacă discuţia de astăzi s-ar fi desfăşurat sub auspicii serioase, atunci m-aş fi bucurat (...) să vă vorbesc despre instruirea managerilor de poliţie, despre reforma din unităţile de învăţământ din cadrul MAI sau despre noul statut al poliţistului. (...) Regret că am venit astăzi aici pentru a demonta speculaţii construite după ştiri de tabloid'', a adăugat ministrul Igaş.
În discursul susţinut în faţa senatorilor el a subliniat că MAI a traversat un amplu proces de restructurare şi reorganizare precizând că miniştrii PDL, pentru prima oară în istoria post-decembristă, au avut avut curajul de a pune degetul pe rănile profunde ale acestei instituţii.
''Mă mir că nu vedeţi aceste lucruri, pentru că aţi avut reprezentanţi în fruntea acestui Minister şi ştiţi ce aţi lăsat în urmă. Din acest motiv, sunt oarecum surprins că abordaţi atât de superficial şi tendenţios acest subiect'', a punctat Igaş.
El a adăugat, referindu-se la acuzaţiile Opoziţiei privind fragilizarea sistemului şi creşterea gradului de insecuritate al populaţiei că a contribuit la ''fragilizarea'' sistemului de cunoştinţe şi relaţii ''printr-un proces de restructurare şi reorganizare pe criterii de eficienţă şi profesionalism''. În ceea ce priveşte ''creşterea infracţionalităţii şi creşterea alarmantă a gradului de insecuritate al populaţiei'' ministrul MAI a precizat că, deşi România a traversat o perioadă grea, ca urmare a crizei economice globale datele existente arată că, în perioada în care Ministerul a fost condus de miniştri PDL fenomenul infracţional nu a crescut semnificativ comparativ cu perioada 2007-2008, când PNL deţinea conducerea Ministerului.
Igaş a reamintit senatorilor că fostul ministru de interne, Cristian David, a angajat din sursă externă 17.000 de oameni, folosindu-se de pretextul profesionalizării posturilor şi pregătirea sistemului în vederea renunţării la serviciul militar obligatoriu, în condiţiile în care hotărârea CSAT prevedea încadrarea a doar 14.000 de lucrători.
Gheorghe Flutur: Buna ziua. Doresc sa va informez temele discutate astazi in sedinta coalitiei de guvernare, si important pentru opinia publica este sa informam ca in coalitia de guvernare s-a hotarat, s-a decis sprijinirea unui proiect de lege referitor la organizarea si desfasurarea alegerilor locale si parlamentare simultan, la sfarsitul anului 2012. Aceasta discutie a avut loc in mai multe randuri, astazi coalitia a decis acest lucru - pana la sfasitul saptamanii vom stabili in coalitie si forma in care vom promova acest proiect de lege extrem de important pentru anul 2012.
Avem mai multe argumente. In primul rand, cred ca toata lumea este de acord ca Europa, intreaga omenire trece in momentul de fata prin clipe grele, nesigure din punct de vedere economic, si noi dorim stabilitate economica, dorim ca anul viitor sa ne concentram pe gestionarea problemelor grele si sa scurtam perioada alocata campaniei electorale. De aceea, coalitia de guvernare sprijina acest proiect de lege si dorim, de asemenea, reducerea cheltuielilor referitoare la alegeri. Se face o economie din primele calcule de circa 23 de milioane de euro intr-o perioada extrem de grea, extrem de importanta, si de aceea prin acest proiect de lege dorim sa cream conditiile, daca vreti, infrastructura de organizare simultana a alegerilor. Alegerile vor avea loc, dupa acest proiect de lege, intr-o singura zi, o zi de duminica, la sfarsitul anului 2012, data exacta urmand sa fie hotarata printr-o hotarare de Guvern.
As vrea sa mai spun cateva lucruri referitoare la acest proiect de lege. In momentul de fata coalitia se concentreaza pe problemele importante, pe votarea bugetului de stat si totodata si pe clarificarea si stabilirea calendarului alegerilor de anul viitor. E foarte important sa stim din timp acest lucru. Nu discutam de o lege electorala, pentru ca zilele trecute aparuse un proiect afisat pe site-ul Ministerului Administratiilor si Internelor care a fost elaborat in colaborare cu cei de la Statistica, cu Ministerul Afacerilor Externe. Coalitia doreste sa se refere doar la comasarea alegerilor si nu la alt ceva, si aici doresc sa spun foarte clar punctul de vedere al Partidului Democrat Liberal. Noi ne propunem ca in prima parte a anului viitor sa modificam Constitutia, sa rezolvam acea problema cu care ne-am angajat in fata romanilor: Parlament Unicameral si reducerea numarului de parlamentari la 300. De aceea, adresam un apel Opozitiei sa vina la dezbateri, sa modificam Constitutia, pentru ca este un angajament in fata populatiei Romaniei in urma referendumului. Dupa ce Constitutia se va modifica, sigur ca discutam despre noua lege electorala, dar in ordine de prioritate discutam acum de comasare, apoi in prima parte a anului 2012 - modificarea Constitutiei si apoi legea electorala care sa stabileasca procedurile clare privind alegerile locale si parlamentare. De aceea lansam un apel Opozitiei sa vina la dezbateri pentru a materializa aceasta hotarare de modificare a Constitutiei in prima parte a anului 2012.