News

<<  Februarie 2010  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
  1  2  3  4  5  6  7
  8  91011121314
15161718192021
22232425262728
Banner
Banner
Banner
Banner
Despre PDL Senat (Grupul Parlamentarilor PDL din Senatul Romaniei) PDF Imprimare Email
Vineri, 16 Iulie 2010 10:08


Despre Grupul Parlamentar

După validarea mandatului şi depunerea jurământului, senatorii se organizează în grupuri parlamentare în funcţie de apartenenţa sau de afinităţile lor politice. Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona pe toată durata legislaturii dacă este alcătuit din cel puţin şapte senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni politice. Grupurile parlamentare îşi aleg un lider, 1-3 vicelideri şi un secretar, ale căror nume sunt anunţate în plenul Senatului, la începutul fiecărei sesiuni ordinare.

Rol şi atribuţii

Grupurile parlamentare îndeplinesc un rol major în activitatea Senatului atât în ceea ce priveşte constituirea organelor de lucru şi de conducere, cât şi în ceea ce priveşte definirea atitudinii şi a poziţiei politice a senatorilor faţă de proiectele de lege supuse dezbaterii.

Astfel, grupurile parlamentare, prin liderii sau prin reprezentanţii lor, au următoarele atribuţii:

  • fac propuneri pentru componenţa Comisiei de validare a mandatelor de senator

  • propun candidaţi pentru alegerea preşedintelui Senatului şi pentru alegerea membrilor Biroului permanent, în limita locurilor ce le revin, potrivit algoritmului

  • prezintă opţiunea senatorilor din respectivul grup pentru a face parte din comisiile permanente, avansează propuneri pentru funcţiile din birourile acestora şi desemnează senatorii care vor face parte din alte comisii ale Senatului, cu respectarea configuraţiei politice a Senatului

  • pot cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor comisiilor permanente, propuşi de grupul respectiv

  • participă la stabilirea ordinii de zi şi pot cere modificarea ordinii de zi a şedinţelor în plen ale Senatului

  • pot prezenta amendamente şi pot cere continuarea, întreruperea sau încheierea dezbaterilor asupra unei probleme puse în discuţia Senatului

  • pot solicita verificarea întrunirii cvorumului în cursul şedinţelor în plen

Liderul grupului parlamentar poate, de asemenea, să participe, fără drept de vot, la şedinţele Biroului permanent, poate propune modalitatea de vot şi poate contesta rezultatul votului exprimat, poate cere pauză pentru consultări în grupul parlamentar al cărui lider este  sau, după caz, cu ceilalţi lideri ai grupurilor parlamentare, poate propune, în numele grupului parlamentar, retrimiterea proiectului de lege la comisia sesizată în fond.

Ei informează membrii grupului asupra activităţilor Senatului şi ale comisiilor Senatului şi reprezintă grupul ori de câte ori este nevoie în activitatea Senatului.

SENATORII PDL, ca membrii ai Parlamentului, în afară de procesul legislativ şi Declaraţiile Politice, au dreptul de a controla modul în care autorităţile publice îşi îndeplinesc atribuţiile conferite prin Constituţie şi prin legi. Controlul parlamentar se exercită prin procedura moţiunilor şi moţiunilor de cenzură, a întrebărilor şi interpelărilor. Preşedintele Senatului şi preşedinţii comisiilor permanente pot cere Guvernului şi altor organe ale administraţiei publice informaţii şi documente asupra unor probleme de interes public.

INTREBAREA onsta intr-o simpla cerere de a raspunde daca un fapt este adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice inteleg sa comunice Senatului informatiile si documentele cerute de senator sau de comisiile permanente ori daca Guvernul are intentia de a lua o hotarare intr-o problema determinata.

INTERPELAREA consta intr-o cerere adresata Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai multi senatori, prin care se solicita explicatii asupra politicii Guvernului in probleme importante ale activitatii sale interne sau externe. Interpelarea primului-ministru trebuie sa vizeze politica Guvernului in probleme importante ale activitatii sale interne sau externe.

 

Structura Grupului PDL Senat

Lider Grup, Senator PDL Rădulescu Cristian

Radulescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vicelider, Senator PDL Bîrlea Gheorghe

Birlea

 

Vicelider, Senator PDL Mocanu Toader

Mocanu-Toader

 

Secretar, Senator PDL Rasaliu Marian-Iulian

Rasaliu

 

Senatori PDL în structura de conducere a Senatului

 

Vicepreşedinte al Senatului - Senator PDL Petru Filip

Filip

Secretar al Senatului - Senator PDL Pereş A. Alexandru

Peres

 

Secretar al Senatului -  Senator PDL David Gheorghe

David

 

Chestor al Senatului - Senator PDL Radu Berceanu

Berceanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numărul total de senatori PDL este de 44 Mai multe detalii despre fiecare senator si activitatea acestuia in Senat găsiţi cu un clicl aici

 

COMISIILE PERMANENTE ALE SENATULUI

Constituire


Comisiile Senatului sunt structuri interne de lucru constituite pentru examinarea, avizarea şi pregătirea proiectelor de lege în vederea dezbaterii în plenul Senatului, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar.


Componenţa comisiilor se stabileşte potrivit configuraţiei politice a Senatului rezultate din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare sau prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare. Toţi senatorii, cu excepţia preşedintelui Senatului, sunt obligaţi să facă parte din cel puţin o comisie permanentă. Un senator nu poate face parte din mai mult de două comisii permanente, cu excepţia Comisiei pentru regulament.


Fiecare comisie îşi alege un birou, ca organ de conducere, format din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Comisiile îşi adoptă propriul lor regulament de organizare şi funcţionare, care se supune aprobării Biroului permanent şi se revizuieşte ori de câte ori este necesar. În cadrul Senatului funcţionează comisii permanente, comisii de anchetă, comisii speciale, inclusiv comisii paritare de mediere, sau comisii comune cu Camera Deputaţilor.

Atribuţii şi funcţionare

Biroul fiecărei comisii întocmeşte şi supune votului comisiei propuneri privind ordinea de zi a fiecărei şedinţe, atribuţiile ce revin fiecărui senator în cadrul comisiei, constituirea de subcomisii, precum şi sarcinile şi competenţa acestora, organizarea de şedinţe, de consultări sau audieri pe diverse teme din domeniul de activitate a comisiei, precum şi alte măsuri ce interesează bunul mers al activităţilor comisiei.

Preşedintele comisiei asigură reprezentarea comisiei în raporturile cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii, conduce şedinţele comisiei, invită persoane din afara comisiei să participe la lucrările acesteia, are acces sau poate desemna un reprezentant al comisiei la şedinţele altor comisii care examinează lucrări ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce, semnează rapoartele şi celelalte acte elaborate de comisie şi îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de regulamentul comisiei sau stabilite prin votul majorităţii membrilor acesteia.

Vicepreşedintele îndeplineşte, în lipsa sau la cererea preşedintelui, atribuţiile acestuia, precum şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul comisiei sau stabilite prin votul comisiei.

Secretarul comisiei ţine evidenţa prezenţei senatorilor la şedinţe, urmăreşte primirea avizelor de la celelalte comisii permanente şi a punctului de vedere al Guvernului, asigură redactarea tuturor actelor comisiei, numără voturile exprimate în şedinţele comisiei, urmăreşte întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor, contrasemnează toate actele comisiei şi îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de regulamentul comisiei sau stabilite prin votul acesteia.

Convocarea şedinţelor comisiei se face, potrivit programului de lucru al Senatului, de preşedintele acesteia sau, în lipsa sa, de vicepreşedintele care îl înlocuieşte, pe baza hotărârii biroului comisiei. Şedinţele comisiilor pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului, numai cu aprobarea Senatului. În afara programului de lucru, comisiile pot fi convocate şi pot ţine şedinţe cu aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent.

Comisiile pot adopta avize şi rapoarte numai în prezenţa majorităţii membrilor. Avizele şi rapoartele comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Votul în comisie este deschis. La propunerea  oricărui membru, comisia poate decide prin vot ca anumite avize şi rapoarte să fie supuse votului secret.


La şedinţele comisiilor pot participa şi senatori din alte comisii sau deputaţi care au legătură cu materialele aflate in dezbatere, fără a avea drept de vot.


Membrii Guvernului sau reprezentanţii mandataţi ai acestora au acces la lucrările comisiilor. În cazul în care comisiile solicită participarea la lucrările lor a unor membri ai Guvernului sau a conducătorilor unor instituţii publice, prezenţa acestora este obligatorie. În cazul propunerilor legislative, la dezbateri în comisii sunt invitaţi iniţiatorii.