|
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a sustinut marti, 9 august a.c., la
Palatul Cotroceni o declaratie de presa, la finalul intalnirii pe tema evolutiilor economice internationale.
Declaratie de presa preluata de pe site-ul Administratie Prezidentiale:
"Buna seara. As vrea sa incep nu neaparat cu o observatie la formularile din mass-media, dar cu o precizare macar: se pare ca placerea presei a fost sa anunte o intalnire de criza la Palatul Cotroceni. Vreau sa stiti ca nu a fost nicio intalnire de criza. Pur si simplu a fost o intalnire intre institutii cu responsabilitati pentru a face o analiza a evolutiilor situatiei de pe pietele internationale si pentru a incerca sa pozitionam efectele asupra Romaniei in contextul international pe care il cunoasteti cu totii. As incepe cu o precizare: poate ca, cel putin in momentul de fata, n-ar trebui sa utilizam cuvantul criza; nu mi-e frica de acest cuvant, dar deocamdata asistam la o reactie a pietelor, la decizii probabil neconvingatoare atat in Statele Unite, cat si in Europa. Deci, nu cred ca putem vorbi inca despre o criza, ci despre o reactie. Probabil ca in zilele urmatoare se va confirma aprecierea pe care o fac printr-o revenire a burselor, atat in Statele Unite cat si in Europa. De altfel, vreau sa stiti ca fiecare institutie cu responsabilitati in parte face continuu aceste analize si le pune la dispozitia factorului politic - si aici ma refer la Banca Nationala, la Consiliul Fiscal, la Ministerul de Finante. Nu as vrea sa mergeti pe ideea acreditata ca traim din informatii de la serviciile secrete. Nu serviciile secrete previn crizele daca ele sunt pe punctul sa apara. As face o apreciere care nu vreau sa fie rautacioasa, ci este pur si simplu un punct de vedere, si anume acela ca la nivel global s-a ajuns la un stadiu de neincredere a investitorilor din cauza deciziilor neconvingatoare ale oamenilor politici, indiferent unde se afla ei; bineinteles, si la Bucuresti. Concluziile discutiei pe care am avut-o astazi cu guvernatorul Bancii Nationale, cu Ministerul de Finante, cu Primul-ministru si cu presedintele Consiliului Fiscal sunt in linii mari urmatoarele: Romania trebuie sa continue sa fie prudenta. Am restabilit niste echilibre macroeconomice fragile, dar in contextul international nu exista decat o singura conduita a oamenilor politici romani: resposabilitate si prudenta.
As face o atentionare extrem de serioasa asupra acelora care mai zilele trecute anuntau mariri peste mariri de salarii, indexari, cresteri de pensii cu 50% din cresterea salariului mediu - astfel de declaratii, mai ales cand vin din partea unor politicieni facand parte din arcul guvernamental fac rau Romaniei si creeaza neincredere in capacitatea Romaniei de a continua programele la care s-a angajat. De aceea fac o invitatie politicoasa inspre toate partidele, si in mod deosebit catre cele din arcul guvernamental, la retinere si prudenta. Cuvanul de ordine este mentinerea stabilitatii si nu alunecarea in populism. Am concluzionat impreuna cu cei cu care am avut intalnirea ca solutia corecta pentru Romania este continuarea programelor de restructurare si consolidare fiscala pe care le-am inceput si asupra carora am convenit cu Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala. In interiorul acestor programe, prioritare trebuie sa fie continuarea politicilor de reducere a cheltuielilor de functionare a statului, continuarea programelor de optimizare a cheltuielilor sociale si declansarea, urgent, a unui program, ca pe termen mediu sa echilibram resursele fondului de pensii.
Reducerea deficitelor diverselor fonduri trebuie sa fie o prioritate majora pe termen mediu. O sa va dau si cateva cifre: spre exemplu, anul acesta, deficitul fondului de pensii este de 14,8 miliarde de lei noi. Acesti bani nu sunt decat pe piete; trebuie sa ii imprumutam. De asemenea, fondul de somaj are un deficit de doua miliarde de lei, alta jumatate de miliard de euro, daca vreti. Transformati si cei 14,8 miliarde de lei noi de la pensii si mai adaugam si doua miliarde deficitul de la sanatate. Toate aceste deficite reprezinta bani pe care Romania trebuie sa ii imprumute. Ii imprumuta, ii pune in bugetul de stat si ii transfera catre fondurile deficitare. De aceea, afirmatiile cu mariri nu inseamna nimic altceva decat marirea volumului de bani pe care trebuie sa il imprumutam si nu la dobanzi foarte mici. De asemenea, prioritara ramane accelerarea procesului de restructurare a companiilor de stat. Managerii companiilor de stat trebuie sa stie ca nimeni nu mai poate tolera indiferenta cu privire la performanta economica a companiilor de stat, fie ca sunt societati comerciale sau regii. Sigur, o alta prioritate este utilizarea fondurilor europene. Din acest punct de vedere, pot spune ca s-a produs o crestere a nivelului de utilizare a banilor europeni. Tot mai multe facturi sunt stranse la decontare si, dupa ce vom termina verificarea contractelor in derulare, vor fi trimise la Bruxelles spre decontare, dar lucrurile arata mai bine decat anul trecut. Sigur, am discutat in treacat si oportunitatea acordului nou, acordului de precautie pe care il avem cu Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, si am ajuns la concluzia ca a fost o buna decizie, chiar daca a fost puternic criticata de mai mult sau mai putin cunoscatori din presa, din lumea politica sau din mediul economic. As spune ca ramanem in continuare cu doua obiective majore: continuarea consolidarii fiscale si stimularea cresterii economice cu accent pe bani utilizati in investitii, nu transferati la consum.
Va pot spune ca, prin prevederile bugetare pentru anul acesta, Romania are cel mai mare procent din Produsul Intern Brut alocat investitiilor si a fost parghia prin care Guvernul a considerat ca se poate mentine un nivel acceptabil al somajului, ceea ce s-a si intamplat, Romania avand un somaj mai mic cu doua procente decat media Uniunii Europene. Privind la ceea ce se intampla pe pietele internationale si, repet, pare a fi in primul rand o reactie la masuri neconvingatoare in acest moment luate de oamenii politici si nu sunt inca acele elemente ale crizei, deci pe acest fond, Romania si oamenii politici din Romania nu au decat solutia prudentei.
De altfel, imi permit, poate, pentru prima data sa fac un apel la presa, avand in vedere importanta extraordinara a factorului psihologic in astfel de momente, sa incerce sa fie la randu-i prudenta cu etichetarile si in ceea ce priveste evolutiile internationale, si in ceea ce priveste Romania. Nu are nimeni niciun interes sa genereze panica, pentru ca nu este cazul sa fim in panica. Sistemul bancar romanesc este bine capitalizat, nu avem o problema din acest punct de vedere. Singura problema pe care o avem, ca efect al semnelor de neincredere a investitorilor, este legata de dobanzile la care se vor face imprumuturile urmatoare, pentru acoperirea deficitelor la fondurile despre care v-am vorbit mai inainte. Este una sa faci imprumuturi la 4,89, 5,29 si alta sa ajungi sa faci imprumuturi pe termen scurt la 6, 7, 8 procente, Doamne fereste! Deci, de aceea atmosfera in care romanii trec peste aceste momente de, sa spunem, ingrijorare a investitorilor poate fi o atmosfera, sa spunem, decenta. Nu va cer optimism, nu va cer nimic altceva decat decenta si responsabilitate in exprimari. Va multumesc mult si daca v-am cerut prea mult, inseamna ca am gresit din nou in relatiile cu presa. Va multumesc!"
Departamentul de Comunicare Publica 09 August 2011 |