Iată-ne ajunşi la începutul unei noi sesiuni parlamentare din actuala legislatură. Pentru a creiona ce ne aşteaptă, ce avem de făcut, dar mai ales ce suntem obligaţi să facem, socot nimerit să fac o succintă sinteză a sesiunii precedente şi – de ce nu – a celei dinaintea ei.

Am considerat că trebuie să fac acest lucru nu fiindcă dumneavoastră, stimaţi colegi, nu le-aţi cunoaşte, ci fiindcă, bizuindu-mă pe acest adevăr, să vă invit ca acum la început de drum şi în lunile care urmează, să reflectăm la responsabilitatea pe care cei ce ne-au ales, ne-au încredinţat-o.

Despre un asemenea subiect mi-am îngăduit să vorbesc şi într-una din şedinţele trecutei sesiuni. Am toate motivele să o fac şi de această dată.

Indiferent de formaţiunea politică pe care o reprezentăm în forumul legislativ al ţării, consider că situaţia economică gravă pe care o traversăm şi din chingile căreia, probabil, că nu vom ieşi nici în anul ce vine, impune întrebarea: ce am promis şi ce am izbutit să le oferim alegătorilor noştri? Să avem tăria şi să recunoaştem, nu prin declaraţii date presei ori rostite la mai ştiu eu ce întrunire publică, că nu s-a ajuns nici pe departe ca între acele componente să fie statornicit un echilibru.

Dimpotrivă, şi din acest motiv am ajuns ca din ce în ce mai mulţi români să nu mai aibă încredere în noi, ba chiar să ne dispreţuiască. Pentru a le recâştiga încrederea şi pentru a-i ajuta  să-şi întremeze speranţele, se cuvine să le redăm motivele de a crede în capacitatea noastră de a depăşi criza, dar mai ales efectele acesteia.

Perioada legislativă pe care am parcurs-o a fost una dintre cele mai cumplite pe care ţara noastră a parcurs-o în cele două decenii de democraţie, fiindcă ea s-a instalat nu doar la noi, ci în întreaga Europă comunitară şi dincolo de hotarele ei.

Ca membri ai acesteia, criza pe care o străbatem nu avea cum să fie selectivă, să ne ocolească. Ceea ce puteam noi să facem – am în vedere clasa politică – era să dăm dovadă de mai multă cumpătare şi înţelepciune atunci când am promis ceva şi mai multă prudenţă în luarea deciziilor.

Pe ce ar fi trebuit să ne bazăm atunci când declaram, de exemplu, că agricultura este pentru noi o prioritate absolută dacă nu pe prudenţă? Pe prudenţă şi prezentarea fără ocolişuri a constrângerilor care au năvălit asupra noastră din toate părţile.          Atunci când vă invitam să dăm dovadă de responsabilitate mă gândeam şi la faptul că o mână zdravănă de ajutor la înregistrarea declinului economic, cu întreg corolarul său de consecinţe pe celelalte planuri – sociale, culturale, spirituale etc. – au dat-o şi guvernările anterioare, indiferent de sorgintea lor politică.

Declinul agriculturii – vorbesc despre ea fiindcă, prin profesie şi obârşie îmi este cea mai apropiată de suflet – a început imediat după 1990.

Este inutil să reamintesc că de atunci şi până astăzi Legea retrocedării pământului, în ciuda actelor normative prin care ,,a fost corectată”, nu a fost îndosariată şi trimisă în patrimoniul de amintiri ale istoriei. Mai sunt procese revendicative, mai sunt moştenitori care îşi caută drepturile, dar din piaţă cumpărăm roşii şi ardei aduşi din Turcia!

Mă opresc aici, adresându-vă un îndemn ce ne-ar putea fi de real folos în depăşirea situaţiei dificile pe o care o străbatem.   Promisiunile făcute şi de care o să dăm socoteală peste nici doi ani – dacă nu mai devreme – să le corectăm prin decizii pertinente, iar cele pe care le facem să se bizuie pe argumente solide şi transparente!

Senator PD-L, Gheorghe DAVID

Colegiul 1, Timişoara